Și în acest an, Ziua Jandarmeriei Române a fost marcată în Sălaj printr-o altfel de misiune, una de suflet. Azi dimineață, la ora 7, sirenele autospecialelor Jandarmeriei Sălaj au început să sune, au anunțat începerea misiunii, o intervenție în sprijinul celor bolnavi, bătrâni, a unor persoane vulnerabile. Am participat la această misiune în calitate de jurnalist. Toți jandarmii sălăjeni, în mod voluntar, au pus mână de la mână și au cumpărat 176 de pachete cu alimente pentru a marca astfel 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pachetele au fost distribuite acolo unde a fost nevoie. A fost un gest simplu, încărcat de emoție, de bunătate și speranță. N-au lipsit bomboanele. Ah, bomboanele pe care jandarmii alături de care am mers în misiune le-au pus în mânuțele copiiilor și în mâinile brăzdate de timp și muncă ale bătrânilor uitați în liniștea satelor.
Startul misiunii a fost dat de inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Sălaj, colonelul Adrian Cigăran. Este cel care, cu ani în urmă, a inițiat această misiune devenită tradiție în preajma sărbătorilor pascale și a celor de iarnă. În curtea instituției, inspectorul șef le-a mulțumit colegilor săi, jandarmi cu inimă mare, iar misiunea a început în forță, o forță a binelui, dar nu înainte ca preotul ortodox Adrian Crăciunaș să rostească o rugăciune. Am fost repartizat alături de Sebi Olaru, colegul meu de la Agerpres, în echipa coordonată de colonelul Dan Oros – adjunct al inspectorului șef din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Sălaj. Echipa a fost completată de sergent-major Irina Vasieș și de plutonierul Raul Panc. Scopul misiunii echipei pe care am însoțit-o a fost de a distribui pachete cu alimente unor sălăjeni din zona comunei Buciumi. Celelalte echipe de jandarmi au ajuns în alte locuri din județ. Primele opriri au fost în Buciumi, la familii cu un număr mare de copii, unii bolnavi din păcate. Sunt familii harnice, dar greu încercate.
Bomboane și speranțe
Alături ne-a fost primarul comunei Buciumi, Eugen Lazăr, cel cu ajutorul căruia au fost găsite aceste familii. Echipa de jandarmi a împărțit pachetele cu mâncare, copiii au primit bomboane. Recunosc, m-au cuprins emoțiile. Sunt înalt, dar simțeam că devin cel mai mic și mai neajutorat om din lume. Tocmai mă uitasem în ochii unei fetițe. M-a privit lung. Am văzut multă speranță. O bomboană lăsată de colonelul Dan Oros în mâna fetiței a adus în ochii acesteia un strop de bucurie. Aveam impresia că mă topesc. Mașina Jandarmeriei a oprit în fața unei alte porți. O femeie bătrână a ieșit la poartă, iar jandarmii i-au oferit pachete și bomboane. Sănătate, multă sănătate.
Drumul a continuat spre alți săteni. Primarul îi cunoaște bine pe oamenii din comună și a avut grijă ca aceste pachete să ajungă acolo unde trebuie. Nu vreau să-l laud pe primar, dar îl cunosc de mulți ani, e un edil implicat, un tip harnic. Ne-a dus în cătunul Peț, un loc de care nu știam și în care n-am mai fost. Sunt case într-o zonă de poveste, un loc cu un potențial deosebit. Am trecut pe lângă câteva case uitate pe dealuri, lângă pădure, în locuri cufundate într-o liniște cutremurătoare.
Am trecut și pe lângă casa lui Adrian. Am aflat că este un om harnic, crește animale, are tractor, iar nu peste mult timp am ajuns la familia care își trimite zilnic copiii la școală. Sunt cinci copii și doi adulți. Șapte pachete au lăsat aici jandarmii. Mama copiiilor ne-a povestit că școala este imporantă, că școala este speranță. Familia are animale, oi, păsări, se muncește. Felicitări!
Viorel, un om cu sufletul cât muntele
Primarul ne-a îndrumat spre satul Sângeorgiu de Meseș. Aici, aproape de pădure, am ajuns la casa „lui Fiu”. Este porecla unui localnic, un sătean plecat de ani buni, dar a cărui familie a rămas aici. Și ulița poartă această poreclă. Am fost impresionat de frumusețea zonei, de liniștea tulburată numai de câinii familiei, paznici de preț. Două pachete cu mâncare au ajuns la o femeie în vârstă și bolnavă. Am continuat drumul spre Viorel Ioan, un personaj pe care l-am găsit fascinant. Ne aștepta în drum, lânga casa de sub pădure, undeva departe, într-un loc uitat și liniștit, un adevărat refugiu din calea zgomotului urban. Purta căciulă neagră, de iarnă, era gata de munca la câmp împreună cu Dana, o minunăție de iapă. L-am salutat, jandarmii i-au dăruit pachete și a urmat o discuție care mi-a rămas întipărită în minte. „O ieu pă Dana și mă duc la grăpat. Nu îs sângur, îs cu nevasta Maria”, a povestit moș Viorel. Are aproape 80 de ani, dar ne-a spus că muncește zi de zi, că n-are timp să se îmbolnăvească, iar singurul său regret este că a îmbătrânit. Împreună cu soția sa, Viorel crește trei vaci, are porci, găini, o are și pe iapa Dana, muncește zilnic pământul, nu îi lipsește nimic, nu vrea să plece din sat și singurul lucru pe care îl cumpără este pâinea. În rest, Viorel nu mai are nevoie de nimic de la magazin. Moșul a râs și ne-a spus că merge rar la oraș, că fata îl mai duce la Zalău. „Nu regret nimic, muncesc aici cu soția mea, nu plecăm din sat, aici murim. Singurul lucru de care îmi pare rău este că am îmbătrânit, dar și așa eu n-am vreme nici să mă îmbolnăvesc”, a adăugat moș Viorel. Mi-a venit să-l iau în brațe. Astfel de oameni sunt de neprețuit. Colonelul Dan Oros l-a salutat, i-a mulțumit, la fel au făcut și celalți doi jandarmi. Ne-am luat rămas bun și am plecat. Opriri au mai fost, dar parcă îmi este greu să vorbesc despre ele. Mă opresc spunându-vă doar atât: am participat la o misiune despre suflet, bunătate, sprijin și speranță. Felicitări tuturor jandarmilor sălăjeni!